Avertizarea în interes public

Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor Brașov operaționalizează, prin intermediul persoanei desemnate, canalul intern de raportare pentru persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale Legii nr. 361/ 2022 privind protecția avertizorilor în inters public. Astfel, persoanele care aleg să se adreseze pe canalul intern al instituției pentru a raporta încălcări ale legii o pot face prin următoarele modalități:

  • Completarea formularului de sesizare al avertizorului și a Declarației privind condițiile în care avertizorul în interes public este protejat, și transmiterea acestora la adresa de email: avertizor@dgepbrasov.ro, fie prin poștă pe adresa: Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor Brașov, str. Nicolae Titulescu, nr. 28, cod postal 500010. Plicul va fi sigilat, marcat cu mențiunea ”AVERTIZARE ÎN INTERES PUBLIC”. Datele de identificare ale avertizorului NU vor fi trecute pe plic (acestea fiind menționate în cuprinsul documentului și vor fi anonimizate de către persoana desemnată).
  • Depunerea unei avertizări în interes public folosind canalul de comunicare al Agenției Naționale de integritate accesând link-ul: http://avertizori.integritate.eu
  • Persoana desemnată cu primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acțiuni subsecvente și soluționarea raportărilor avertizorilor în interes public, în cadrul DJCEP Brașov este Gabriela Borac, tel. 0786 111559

Formular sesizare avertizor

Declarație protecție avertizor

Procedura de sistem – Avertizarea în interes public

Decizia de solutionare a raportarilor avertizorilor

Analiza statistică